iubito
mă macină un dor de libertate extremă
mă macină o idilă
consumată
lăsați-mă să plec
în ținuturi aboreale
nu mai trageți de
mine din stânga și din dreapta
nu mai
învinovăți-ți supuși pentru faptele regelui
aici în regatul meu
se apropie iarna
și nu vor fi lemne
destule să încălzească zloata
iubito mă macină un
dor de libertate extremă
și nu pot să plec
în ținuturi atemporale
căci năvălește
peste mine minuta
ca un coșmar fără
bocete de înmormântare
deși am clădit un
imperiu
deși l-am incendiat
când m-a durut mai tare
deși am priponit
murgul de ghețarul gândurilor tale
și am plimbat
cărbunele peste hârtia ce stă în așteptare
iubito tot mă macină un dor de
libertate extremă
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu