Poetul Nevăzut - Mihai Ștefan Arsene 0000

plouă

tu nici nu știi cât plouă afară

se-ndeasă apa în pământ

melcii simțind răcoarea

se cațără timid pe picături

sau sunt purtați de vânt

nu-i nici o lună nici o stea

ca să răzbată prin cascadă

iubirile se-neacă

iar nouă

ne-au apărut deodată branhii

și dăm încet din coadă

sunt dintr-un neam de fluturi

sunt dintr-un neam de fluturi

de noapte

culoare irizată indecisă cu antene negre

și nu mă dedau la orgii cu florile

aproape am uitat lumina soarelui

mă ard lumânările

sunt dintr-un neam de fluturi

de noapte

țepoși și ațoși

nu mă înhață păsările

eu mă hrănesc doar cu aer de lună

ninsorile

sunt ca o perdea de fum

peste viorile ce vibrează nocturn

și îngheață labirintul în care sunt ascunse comorile

sunt dintr-un neam de fluturi

de noapte

am aripi pârjolite

și gândurile

mă încolțesc și mă ascund

într-un colț ireal și real al mansardelor

salve de tun și ovații

aplauze și aclamații

sunt prafuri peste zeul păgân

ce nu adoarme

și nu divulgă secretul străbun

de a zbura zbor închis printre grații

cu binișorul

cu binișorul

pe vârful picioarelor

să nu se spargă frunzele căzute

crengi uscate trosnind să nu se audă

scrâșnet de roți

pocnituri din bici pe lângă care fantomatice

flashuri de blitz

șoapte

cuvinte repezi

țipete urlete cu gura închisă să fie

căci prada e sperioasă

și plină de deznădejdi ascunse mie

nu trage

ascultă cum încolțește bumbacul ce ne despoaie

și ne lasă goi

mirați uimiți și însetați

ascultă apa cum se face abur

ascultă drojdia care dospește pâinea

ascultă fulgerul fără de tunet

când steaua ta străluce

ai grijă

să nu mă arzi 

iubito mă macină un dor de libertate extremă

 iubito mă macină un dor de libertate extremă

mă macină o idilă consumată

lăsați-mă să plec în ținuturi aboreale

nu mai trageți de mine din stânga și din dreapta

nu mai învinovăți-ți supuși pentru faptele regelui

aici în regatul meu se apropie iarna

și nu vor fi lemne destule să încălzească zloata

iubito mă macină un dor de libertate extremă

și nu pot să plec în ținuturi atemporale

căci năvălește peste mine minuta

ca un coșmar fără bocete de înmormântare

deși am clădit un imperiu

deși l-am incendiat când m-a durut mai tare

deși am priponit murgul de ghețarul gândurilor tale

și am plimbat cărbunele peste hârtia ce stă în așteptare

iubito tot mă macină un dor de libertate extremă

am atins pământul

 am atins pământul

de parcă acum l-aș fi descoperit

și mâna mi-a rămas acoperită cu praf diamantat

atât de dură devenise

că apa s-a îndepărtat

și nu am știut ce sângerează

cu acest lichid vâscos și lipicios

mâna mea inima ta

sau pământul se înclina într-o parte dureros

m-a atins pământul

de parcă acum m-ar fi descoperit

și mâna mea s-a înfipt rădăcină

printre stânci sentimente o adâncă lumină

ca o apă am absorbit

și s-a cutremurat pământul la neliniștea mea

și m-a spălat și m-a uscat

și m-a întins verdeață

și m-a oxigenat de toate m-a iertat

am atins pământul cu inima mea

între cer și pământ

între cer și pământ

nu mai sunt locuri ascunse

așteaptă la rând îndrăgostiții pe banda rulantă

dreptul de a se divide

nopțile sunt catalogate

surprizele sunt repede îndosariate și numerotate

ce și cum să înțeleg

când în zori se încearcă

trezirea animalului ce doarme pe o ureche

un scrutător testează în mlaștină turba

doar dar va împrăștia năuca

fotoni miuoni mufloni și reni

dezghețul nu ne mai împarte

dezghețul ne acoperă

doar îngerii căzuți mai poartă nume

ceilalți se pierd în anonimatul slavei celeste

iubito de ai deschide ochiii

minunată ai fi să mă vezi lângă tine