își plânge el iubita în miez de
noapte
și visele-și alungă
tot atuncea
pe țărmul
existenței sale
nu-i nici curmal
nici palmier nici umbră
lumina lunii îl
învăluie în miez de noapte
din toate părțile
ca o metaforă adâncă
deschise-s porțile
el stă în prag
și nici nu intră
nici nu se-ntoarce nici nu cântă
se acoperă cu
pagini în miez de noapte
și tremură un demon
e pe cale să-l ajungă
așterne tușul el
întoarce foaia
și scrie și se-nvârte și nu
uită
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu